Buletin hidrogeologic – pentru apele subterane freatice – Aprilie 2019

CARACTERIZAREA  LUNII  MARTIE

Câmpia Română, Piemontul Getic şi Subcarpaţii Getici

În luna martie, prin comparaţie cu luna februarie, nivelurile piezometrice ale apelor subterane freatice din Câmpia Română au scăzut în 42% din totalul forajelor aflate în observaţie şi au crescut în 28% dintre acestea. Scăderile, cu până la 70 cm ale suprafeţei piezometrice s-au înregistrat ȋn depresiunile subcarpatice şi zona piemontană, ȋn câmpiile Jiana, Leu-Rotunda, Burdea, Iminog, Câlniştea, Ploieşti, Otopeni, Titu, Urziceni, Viziru şi ȋn luncile râurilor Bistreţ, Argeş, Buzău, Călmăţui. Creşterile, cu până la 70 cm s-au produs pe alocuri ȋn Piemontul de Cândeşti, ȋn câmpiile Băileşti, Gherghiţa, Titu, Siret şi ȋn luncile râurilor Jiu, Argeş, Ialomiţa, Bârlad, ȋn aproximativ 28% din numărul punctelor de monitorizare. În comparaţie cu media lunară multianuală, nivelurile piezometrice s-au situat, în cazul a 53% dintre foraje, la valori mai mici cu până la 280 cm (Brastavăţu, Câmpia Caracalului).

Câmpia de Vest, Dealurile Crişanei şi Banatului

Nivelurile piezometrice ale apelor subterane freatice în luna martie au înregistrat de scăderi până la 30 cm în aproximativ 48% din totalul forajelor aflate în observaţie situate ȋn câmpiile joase ale Someşuliu şi Crişurilor, Vinga, Arad şi ȋn depresiunile Vad-Oradea, Zalău, Caraş, Caransebeş, Făget. Creşteri de nivel cu până la 30 cm s-au ȋnregistrat pe alocuri ȋn Câmpia Joasă a Crişurilor, ȋn câmpiile Nădlac, Timişana şi Vinga şi ȋn depresiunile Baia Mare şi Vărădia, ȋn aproximativ 38% dintre forajele aflate ȋn observaţie. În comparaţie cu media lunară multianuală, nivelurile piezometrice s-au situat, în cazul a 71% dintre foraje, la valori mai mici cu până la 160 cm (Oradea, Câmpia Joasă a Crişurilor).

Depresiunea Transilvaniei şi depresiunile din Carpaţii Orientali

Nivelurile piezometrice ale apelor subterane freatice au crescut în luna martie cu până la 80 cm în cazul a 51% din totalul forajelor situate în culoarele râurilor Someş, Târnava Mare şi Mică, Deva, Mureş, Aiud, ȋn Dealurile Nirajului şi ȋn  depresiunile Jibou, Sibiu, Făgăraş, Ciceu, Gheorgheni. Ȋn aproximativ 24% din numărul forajelor de monitorizare situate ȋn depresiunile Câmpia Turzii, Bârsei, Sibiu, Prejmer, Ciuc, pe alocuri ȋn culoarele râului Someş, nivelurile apelor freatice au scăzut. În comparaţie cu media lunară multianuală, nivelurile piezometrice s-au situat, în cazul a 71% dintre foraje, la valori mai scăzute cu până la 170 cm (Agnita, Podişul Rotbav).

Podişul Moldovei, Subcarpaţii Orientali şi de Curbură

Nivelurile piezometrice ale apelor subterane freatice au crescut în luna martie cu până la 60 cm în cazul a 44% dintre foraje, situaţie întâlnită în Dealurile Chicerii, ȋn colinele Bălăbăneşti şi Gloduri, ȋn depresiunile Rădăuţi, Bistriţa-Cracău, Hârlău şi Huşi, precum şi ȋn culoarele râurilor Suceava, Moldova, Prut şi Siret. Nivelurile hidrostatice au scăzut ȋn aproximativ 31% din numărul forajelor de monitorizare situate în culoarele râurilor Bistriţa, Siret, Prut, Bârlad, precum şi ȋn depresiunile Bistriţa-Cracău, Neamţ, Caşin, Tazlău. În comparaţie cu media lunară multianuală, nivelurile piezometrice s-au situat, în cazul a 85% dintre foraje, la valori mai scăzute cu până la 230 cm (Băleni, Colinele Bălăbăneştiului).

Podişul Dobrogei

Ȋn luna martie, nivelurile piezometrice ale apelor subterane freatice au ȋnregistrat scăderi ȋntre 20 şi  70 cm ȋn toate punctele de monitorizare. În comparaţie cu media lunară multianuală, nivelurile piezometrice s-au situat, în cazul a 89% dintre foraje, la valori mai scăzute cu până la 500 cm (Cuza Vodă, Podişul Cernavodă).

Prognoza  pentru  luna  APRILIE

Câmpia Română, Piemontul şi Subcarpaţii Getici

În luna aprilie, nivelurile piezometrice ale acviferelor extinse ȋn bazinele hidrografice din Câmpia Română vor avea o tendinţă generală de staţionaritate ȋn aproximativ 70% din totalul forajelor de observaţie. Ȋn Piemontul Bălăciţei şi câmpiile Punghina, Burdea, Câlniştea, Ilfov, Titu, Otopeni, Cotroceni, Siret, se apreciază uşoare creşteri ale nivelurilor, ȋn aproximativ 12% din punctele de observaţie. Pe alocuri, ȋn aproximativ 18% din forajele situate ȋn Dealurile Cernei, ȋn Podişul Teslui şi ȋn depresiunile Târgu Jiu şi Cislău, precum şi ȋn câmpiile Jiana, Nedeii, Băileşti, Iminog, Piteşti şi ȋn luncile râurilor Jiu, Argeş şi Buzău, sunt posibile scăderi de nivel.

Câmpia de Vest, Dealurile Crişanei şi Banatului

Nivelurile piezometrice ale apelor subterane freatice în luna aprilie se vor caracteriza printr-o tendinţă de

generală de staţionaritate ȋn aproximativ 65% din totalul forajelor de observaţie. Ȋn aproximativ 26% din punctele de observaţie sunt posibile scăderi ȋn Câmpia Joasă a Crişurilor, ȋn câmpiile Nera, Timişoara, Gătaia, Tormac, precum şi ȋn depresiunile Vad-Oradea, Caraş, Caransebeş şi Vărădia.

Depresiunea Transilvaniei şi depresiunile din Carpaţii Orientali

Nivelurile piezometrice ale apelor freatice în luna aprilie se vor caracteriza printr-o tendinţă de staţionaritate în aproximativ 44% din totalul forajelor de monitorizare.

Ȋn depresiunile Jibou, Prejmer, Făgăraş, Gheorgheni, Ciceu, precum şi ȋn culoarele râurilor Someş, Someşul Mare, Someşul Mic, Târnava Mică, sunt posibile uşoare creşteri ale suprafeţelor piezometrice, ȋn aproximativ 37% din totalul forajelor de monitorizare.

Podişul Moldovei, Subcarpaţii Orientali şi de Curbură

În luna aprilie, nivelurile piezometrice vor manifesta o tendinţă de staţionariotate ȋn aproximativ 72% din forajele de observaţie. Posibile scăderi sunt semnalate ȋn aproximativ 18% din numărul forajelor de monitorizare situate ȋn dealurile Chicerii, Pleşu, ȋn podişurile Sacovăţ şi Vultureşti, precum şi ȋn culoarele râurilor Prut şi Siret, uşoare creşteri fiind posibile ȋn aproximativ 10% din situaţiile analizate, ȋn culoarul râului Moldova şi ȋn Colinele Gloduri-Coada Stâncii.

Podişul Dobrogei

Ȋn Podişul Dobrogei şi ȋn zona deltaică, se apreciază că în luna aprilie nivelurile apelor subterane de mică adâncime vor fi ȋn scădere ȋn aproximativ 89% din situaţiile analizate.