Caracterizarea starii raurilor în intervalul 04.03.2019 ora 07.00 – 05.03.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Crișul Repede, Arieș, bazinele superioare ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb, Târnavelor, Bârzavei, Nerei, Cernei și Buzăului și cursul superior și mijlociu al Mureșului, unde au fost în creștere datorită efectului combinat al precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zapadă și propagării.
Pe râurile din bazinul Bârladului și pe cursul superior al Prutului, debitele au fost în scădere.
Cresteri izolate de niveluri și debite datorită cedarii apei din stratul de zapadă s-au înregistrat pe unele râuri din bazinul Jiului și din bazinul Oltului superior.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90 % din valorile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile Cibin, Suceava și pe cursul mijlociu al Siretului. 
Formațiunile de gheață (predominant gheaţă la mal) prezente izolat în bazinele superioare ale râurilor: Mureş, Lotru, Trotuş, Bistriţa şi Moldova s-au menținut fără modificări importante și au fost în eliminare cele din bazinul superior al Oltului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.