Caracterizarea starii raurilor în intervalul 05.09.2019 ora 07.00 – 06.09.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general staţionare, exceptând cursurile inferioare ale Buzăului, Trotușului și cursul superior al Prutului, unde au fost în creștere prin propagare. Pe râurile din bazinul superior al Ialomiței și pe cursurile inferioare ale Bistriței și Moldovei, debitele au fost în scădere.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100%) în bazinul superior al Ialomiţei și mai mici pe unele râuri din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuș, Bârzava, Moraviţa, Bârlad, Tazlău, Jijia, pe cursul superior al Crasnei, pe unii afluenți ai Someșului (Ilișua, Lonea, Fizeș), Crișului Negru (Valea Roșie, Holod, Teuz), Mureșului (Iara, Vișa), Oltului superior și mijlociu (Râul Negru, Covasna, Ghimbăşel, Homorod, Breaza, Hârtibaciu) și Argeşului superior (Arefu, Vâlsan, R. Doamnei).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.