Caracterizarea starii raurilor în intervalul 06.04.2021 ora 07.00 – 07.04.2021 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând cursul Someșului Mic, cursul inferior al Mureșului și cursul mijlociu al Prutului (sectorul Ungheni-Drânceni), unde au fost în creștere ca urmare a efectului combinat al propagării, cedării apei din stratul de zăpadă și precipitațiilor slabe căzute în interval.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mare, Someș, Siret, bazinele superioare și mijlocii ale Mureșului, Oltului, bazinul mijlociu și inferior al Timișului și cursul superior al Prutului, debitele au fost în scădere.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mică, Prahova, Buzău, Putna, Trotuș, Moldova, Prut, bazinul superior și mijlociu al Oltului, cursul superior și mijlociu al Siretului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Cerna, Bârlad și Jijia.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.