Caracterizarea starii raurilor în intervalul 07.01.2019 ora 07.00 – 08.01.2019 ora 07.00

 
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crişuri, Ialomița, Siret, Prut, bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi cursul inferior al Someşului, unde au fost în scădere ușoară.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice:  Suceava, Moldova, Trotuș, pe cursul superior şi mijlociu al Siretului, cursul superior al Prutului și pe râurile din Dobrogea şi sub 30% din mediile multianuale, izolat, în bazinele superioare ale Crasnei, Argeșului și Ialomiței.
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal, năboi și izolat pod de gheaţă) existente în majoritatea bazinelor hidrografice, au fost în extindere și intensificare.
Curge năboi (zăpadă îngheţată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Tisa – Sighetu Marmaţiei, Vişeu – Bistra, Iza – Săcel, Someşul Mare – Nepos, Someş – Ulmeni, Sălăuţa – Salva, Bistriţa – Bistriţa, Someşul Mic – Sălăţiu, Mureş –Topliţa, pe sectorul Gălăoaia – Glodeni, la Alba Iulia şi la Nădlac, Răstoliţa – Răstoliţa, Arieş – Scărişoara, Târnava Mare (sectorul Odorheiu Secuiesc – Mediaş, Jiu – Rovinari, Vedea – Alexandria, Ialomiţa – Siliştea Snagovului,  Siret – Nicolae Bălcescu, Suceava – Brodina, Moldova – Fundu Moldovei, Moldova – Prisaca Dornei, Moldova – Tupilaţi, Moldova – Roman, Ozana – Leghin, Bistriţa – Dorna Giumalău, Dorna Arini, Frumosu, Frunzeni, Neagra – Gura Negrii, Prut – Rădăuţi Prut şi Ungheni.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.