Caracterizarea starii raurilor în intervalul 07.01.2021 ora 07.00 – 08.01.2021 ora 07.00

Debitele au fost în creştere daotrită precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării pe râurile din bazinul Ialomiței, cursurile inferioare ale Crişului Alb, Mureşului, Begăi, Timişului, Bârzavei, Jiului, Vedei şi bazinul superior al Argeşului.
Pe râurile din bazinele Siret (exceptând Buzău, Putna şi Rm. Sărat) şi Prut debitele au fost relativ staționare, iar pe celelalte râuri au fost în scădere
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Târnave, Someșul Mic, Neajlov, Bârlad, Jijia, și cursul mijlociu și inferior al Vedei,  unde sunt cuprinse între 30-60% din normalele lunare. 
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) existente în bazinele superioare ale Bistriţei și Moldovei s-au menținut fără modificări importante.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râul Bistriţa la staţiile hidrometrice Dorna Giumalău şi Dorna Arini, pe Dorna la staţia hidrometrică Dorna Candreni şi pe Neagra la staţia hidrometrică Gura Negrii.
Ca urmare a viiturilor formate anterior pe râurile din bazinul Tur, Crișul Alb, Timiș, Bârzava și Jiu se situează peste: 
– COTELE DE INUNDAȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Tur – Micula (310+40)-jud.SM, Bârzava – Gătaia (375+31)-jud. TM 
– COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Tur – Călinești Oaș (350+22)-jud. SM, Turulung (360+36)-jud.SM, Crasna – Domănești (400+97)-jud.SM și Berveni (490+72)-jud.SM, Crișul Alb – Chișineu Criș (600+4)-jud. AR, Timiș – Grăniceri (600+46)-jud. TM, Pogăniș – Valeapai (200+20)-jud.CS, Moravița – Moravița (250+72) – jud. TM, Bârzava – Partoș (50+142)-jud. TM, Jiu – Răcari (330+50)-jud. DJ și Podari (300+30)-jud.DJ.
În interval s-au situat peste COTA DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice Crișul Alb – Vața de Jos (350+30)-jud. HD, Bega –  Balinț (450+21)-jud. TM și Ghzătău (200+16) și Caraș – Vărădia (200+14)-jud. CS.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 4 din 07.01.2021.