Caracterizarea starii raurilor în intervalul 08.03.2018 ora 07.00 – 09.03.2018 ora 07.00

Debitele au fost în general în creştere ca efect combinat al precipitaţiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă, propagării şi evoluţiei formaţiunilor de gheaţă. Cele mai mari creşteri de niveluri şi debite, cu depaşiri importante ale COTELOR DE APĂRARE, s-au înregistrat pe râurile din bazinele Vedea şi Neajlov.
Pe cursurile superioare ale Barcăului şi Crişurilor şi pe cursul mijlociu al Jiului debitele au fost în scădere. 
Se situează peste:
–  COTA DE PERICOL râul Neajlov la stația hidrometrică Vadu Lat (260+30)-jud.GR, 
COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Crasna – Domăneşti (400+46)-jud.SM,  Bega Veche – Pischia (100+28)-jud.TM, Urlui – Furculeşti (150+17)-jud.TR, Vedea – Alexandria (380+50)-jud.TR, Pârâul Câinelui – Vârtoapele (200+35)-judTR,  Glavacioc – Crovu (200+15)-jud GR, Desnăţui – Dragoia (400+15)-jud.DJ.
În interval s-a situat peste COTA DE ATENȚIE râul Neajlov la stația hidrometrică Moara din Groapă (100+16)- jud.DB.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, nǎboi, pod de gheaţă) au fost în diminuare, restrângere și eliminare, fiind prezente izolat în bazinele Vişeu şi Iza, pe unii afluenţi ai Someşului Mare, în bazinul superior al Mureşului, pe unii afluenţi ai Oltului superior şi mijlociu, pe majoritatea râurilor din bazinele Siretului şi Prutului şi pe unele râuri din Dobrogea.
Debitele se situează în general la valori peste mediile lunare multianuale, exceptând râurile din bazinele Suceava, Moldova, Bistriţa, Prut, Bârlad şi cursul superior si mijlociu al Siretului unde se situează la valori cuprinse între 20% şi 90% din acestea.
Este în vigoare ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ nr.5 din 08.03.2018.