Caracterizarea starii raurilor în intervalul 09.02.2019 ora 07.00 – 10.02.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinul hidrografic Trotuș și cele din Dobrogea, bazinele superioare ale Oltului, Buzăului, Rm. Sărat și Putnei, unde au fost relativ staționare și cursurile inferioare ale Siretului și Prutului, unde au fost în creștere prin propagare.
Creșteri izolate ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă s-au înregistrat pe unele râuri mici din bazinele superioare ale afluenților de dreapta ai Siretului, în special în bazinele superioare ale Buzăului, Trotușului și Moldovei. 
  Se situează peste COTA DE INUNDAŢIE râul Tur la s.h Micula (310+3)-jud.SM (sector îndiguit) datorită deversărilor controlate din acumularea Călineşti.
Debitele se situează în general la valori peste mediile multianuale lunare, mai mici (30-90% din valorile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Bega, Moraviţa, Vedea, Neajlov, Bârlad, Jijia, bazinele superioare ale Turului, Timișului, Mureşului, râurile din Dobrogea și pe cursul inferior al Bistriţei. 
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal, pod de gheaţă și năboi) existente pe râurile din Moldova, bazinele superioare ale Mureșului, Arieșului, Jiului, Lotrului și, izolat, Oltului s-au menținut fără modificări importante.
Predomină gheaţa la maluri, podurile de gheaţă fiind prezente pe cursurile superioare ale Siretului, Bistriţei şi unii afluenţi ai Trotușului.
Curge năboi pe râurile la stațiile hidrometrice: Mureș – Toplița, Mureș – Gălăoaia și Bistrița – Frumosu.