Caracterizarea starii raurilor în intervalul 09.08.2019 ora 07.00 – 10.08.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general staţionare exceptând râurile din bazinele: Vişeu, Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş (exceptând Târnavele), Moldova şi cursurile Jiului şi Prutului unde au fost în scădere.
Pe râurile din bazinele: Târnave, Trotuş, Olt superior, precum şi izolat pe alte râuri din zonele de deal şi munte, debitele au fost în creştere datorită precipitaţiilor căzute în interval şi propagării. 
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Someșul Mic, Motru, Vedea, Ialomița, bazinul superior al Oltului, unii afluenţi ai Argeşului inferior, cursul superior al Bârzavei, cursul mijlociu al Buzăului, cursurile inferioare ale Târnavei Mari și Begăi şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe unii afluenți ai Bârladului, pe Sitna, Jijia şi pe cursul superior al Siretului.
În interval au fost emise 4 ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.