Caracterizarea starii raurilor în intervalul 14.03.2021 ora 07.00 – 15.03.2021 ora 07.00

Debitele au fost în creştere ca urmare a precipitațiilor înregistrate în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Alb, Suceava, Moldova, Mureş (exceptând Târnavele), bazinele superioare ale Crasnei, Crişului Repede, Crişului Negru şi cursul superior al Siretului.
Pe celelalte râuri, debitele au fost relativ staționare. 
Formaţiunile de gheaţă (gheață la maluri) au fost în diminuare, restrângere şi eliminare, fiind prezente, numai izolat, în bazinele Moldovei, Buzăului și Jijiei.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râul Bârzava, pe cursul Prutului şi pe cursurile superioare ale râurilor: Vişeu, Tur, Bega, Suceava şi Bistrița și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Amaradia, Vedea, Rm. Sărat, Tazlău, Bârlad, pe unii afluenți ai Oltului superior şi ai celui inferior, pe afluenții Prutului şi pe unii afluenți ai Bistriței inferioare.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 21 din 14.03.2021.
Nivelurile pe  râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.