Caracterizarea starii raurilor în intervalul 16.02.2019 ora 07.00 – 17.02.2019 ora 07.00

Debitele au fost relativ staţionare, exceptând râul Suceava şi cursurile superioare ale Siretului şi Prutului unde au fost în creştere uşoară datorită cedării apei din stratul de zăpadă şi cursurile mijlocii ale Bârladului şi Prutului unde au fost în creştere prin propagare. 
Pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someş, Barcău, Crişuri, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Nera, Cerna, Jiu, bazinul mijlociu şi inferior al Mureşului şi pe cursul inferior al Ialomiţei, debitele au fost în uşoară scădere.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 50-90 % din valorile multianuale lunare, mai mari (peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Jiu,  Suceava, Moldova, Trotuş, Prut, pe unii afluenţi ai Oltului (Cibin, Olăneşti, Govora, Topolog), ai Prahovei (Doftana, Teleajen) şi ai Bistriţei (Bistricioara, Bicaz, Cuejdiu, Iapa, Cracău).
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal, năboi și izolat pod de gheaţă) existente pe unele râuri din bazinele superioare ale Mureșului, Lotrului, Ialomiței, Moldovei, Bistriţei, Trotuşului, Putnei şi Buzăului, s-au menţinut fără modificări importante. 
Curge năboi pe râul Mureș la s.h. Stânceni.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.