Caracterizarea starii raurilor în intervalul 19.11.2018 ora 07.00 – 20.11.2018 ora 07.00

Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele superioare ale Crasnei, Barcăului, Crişurilor şi Oltului, cele din Dobrogea şi pe cursul inferior al Mureşului unde au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării. 
Creşteri izolate de niveluri şi debite ca urmare a precipitaţiilor slabe, căzute în interval, s-au înregistrat pe unele râuri mici din Oltenia şi Muntenia.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe cursul superior al Sucevei, pe Moldova, pe cursul superior şi mijlociu al Trotuşului, cursul mijlociu al Siretului şi mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuș, Moravița, Nera, Cerna, Bârlad, Jijia, pe unii afluenţi din bazinele hidrografice Crișul Negru (Valea Roșie, Holod, Teuz), Crișul Alb (Bănești, Sighișoara), Mureș (Luț, Comlod, Vișa, Secaș, Râul Mare, Râul Galben), Jiu (Jaleş, Coşuştea), în bazinul superior al Argeşului (R. Doamnei, Vâlsan, Argeşel) şi în bazinul inferior al Bistriţei.
Şi-au făcut apariţia formaţiunile de gheaţă (gheaţă la mal, năboi) pe râurile din bazinele superioare ale Mureşului, Oltului, Buzăului, Putnei, Bistriţei şi Jijiei.
Curge năboi pe râurile la staţiile hidrometrice: Mureş (sector Topliţa – Stânceni), Bistriţa-Dorna Giumalău şi Dorna Arini, Dorna-Dorna Candrenilor, Jijia-Todireni.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.