Caracterizarea starii raurilor în intervalul 23.12.2019 ora 07.00 – 24.12.2019 ora 07.00

        Debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Buzău, Suceava, Moldova, Bistrița și bazinul superior al Argeșului, iar pe celelalte râuri au fost în general staționare. 
Creșteri mai importante de niveluri și debite datorită precipitațiilor lichide, insemnate cantitativ, căzute în interval s-au înregistrat pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Lăpuș și în bazinele superioare ale râurilor Crasna, Mureș și Târnave.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-100% din mediile multianuale lunare, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Lăpuș, Motru în bazinele superioare ale Mureșului, Târnavelor, Argeșului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Bârlad, Jijia, cursul inferior al Bistriței și cursul superior al Tazlăului.