Caracterizarea starii raurilor în intervalul 26.05.2018 ora 07.00 – 27.05.2018 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând  Iza, Crişul Alb, cursurile superioare ale Turului, Crişului Repede, Timişului şi Nerei, cursul superior şi mijlociu al Arieşului şi cursul inferior al Olteţului unde au fost în creștere uşoară datorită efectului combinat al precipitaţiilor căzute în interval şi propagării.
Datorită precipitaţiilor căzute în interval, sub formă de aversă şi cu caracter torenţial,      s-au înregistrat scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite  pe unele râuri din zonele de munte din vestul, centrul şi sudul ţării.
În interval s-a situat la COTA DE ATENȚIE râul Hăuzeasca la stația hidrometrică Fîrdea (180)-jud.TM.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-70% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100 % din normalele lunare) pe cursul superior al râului Bega și pe cursul inferior al Jiului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Târnave, Iara, Putna, Rm. Sărat, Bârlad, pe afluenții Crișului Negru, Buzăului, Trotuşului şi Prutului şi pe unii afluenți ai Oltului mijlociu și ai Argeșului superior.
În interval au fost emise nouă ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.