Caracterizarea starii raurilor în intervalul 30.04.2018 ora 07.00 – 01.05.2018 ora 07.00

Debitele au fost relativ staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Mureş (exceptând Târnavele), Siret, Prut (exceptând cursul mijlociu), Bârlad  şi cursurile superioare ale Jiului şi Oltului, unde au fost în uşoară scădere. 
Pe cursul mijlociu al Prutului, debitele au fost în creștere prin propagare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe cursul superior al Bistriței şi pe râurile din Dobrogea și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Cerna, Suceava, Putna, Rm. Sărat, Bârlad şi pe afluenții Prutului şi Buzăului.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.