Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2018.07.06

Situaţia debitelor şi nivelurilor
în intervalul 05.07.2018, ora 07.00 – 06.07.2018, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost staționar, având valoarea de 5500 m3/s, peste media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectoarele Gruia – Giurgiu și Călărași – Vadu Oii, relativ staționare la Oltenița și în scădere pe sectorul Brăila – Tulcea.


Prognoza debitelor şi nivelurilor
în intervalul 06.07.2018, ora 07.00 – 13.07.2018, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele patru zile până la valoarea de 5200 m3/s, apoi staționar cu tendință de creștere la sfârșitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s), exceptând prima zi a intervalului.
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat și Galați – Tulcea și în creștere pe sectorul Bechet – Brăila, iar în a doua parte a intervalului vor fi în creștere pe sectoarele Gruia – Calafat  și Călărași – Tulcea și în scădere pe sectorul Bechet – Oltenița.