Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 18.01.2018 ora 07.00 – 19.01.2018 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere prin propagare pe cursurile inferioare ale râurilor Crasna, Barcău, Crișul Repede, Bega Veche, Bega, Bârzava, Caraș, Nera, cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb, Mureșului, Ialomiței, Buzăului și Bistriței, in scădere pe râurile din bazinele superioare ale Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Begăi, Timișului, Bârzavei, Carașului, Nerei, Jiului, Argeșului, Ialomiței, Buzăului, bazinele superioare și mijlocii ale Mureșului și Oltului și relativ staționare pe celelalte râuri.
Sunt posibile mici creșteri de niveluri și debite datorită precipitațiilor prevăzute, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe unele râuri mici din nord-vestul țării.
Se vor situa peste  COTELE DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Bega – Balinţ (450+10)-jud.TM, Bega – Chizătău (200+50)-jud.TM și Bega – Remetea (350+10)-jud.TM.
În interval se va situa peste COTA DE INUNDAȚIE râul Bega la stația hidrometrică Balinț (550+11)-jud.TM.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă) se vor menţine  fără modificări importante, exceptând râurile din nordul țării, unde vor fi în ușoară intensificare și extindere.
Se va intensifica curgerea de năboi pe râurile din nordul țării.