Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 27.02.2020 ora 07.00 – 28.02.2020 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor în curs, celor prevăzute, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, Buzău, bazinele superioare ale Jiului, Argeşului şi Ialomiţei şi bazinul superior şi mijlociu al Oltului, iar pe celelalte râuri vor fi relativ staţionare.
Formațiunile de gheață (preponderent gheață la maluri şi izolat pod de gheaţă) existente, vor fi în diminuare, restrângere şi eliminare.
Se va situa peste COTA DE ATENTIE râul Dornişoara la staţia hidrometrică Poiana Stampei (120+25), nivel influenţat de evoluţia formaţiunilor de gheaţă.