Prognoza medie durata rauri în intervalul 28.01.2021 ora 07.00 – 03.02.2021 ora 07.00

În prima parte a intervalului debitele medii zilnice vor fi în general în scădere.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, pod de gheață) existente pe râurile din nordul, centrul și estul țării vor fi în intensificare și extindere, dar își pot face, izolat, apariția și pe unele râuri din zonele montane din vestul și sud – vestul țării.
În partea a doua a intervalului debitele medii zilnice vor fi în creștere datorită precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din nord – vestul, vestul și sud-vestul țării, iar pe celelalte vor fi în general staționare.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, pod de gheață) existente în majoritatea bazinelor hidrografice vor fi în restrângere, diminuare și eliminare, exceptând pe cele din estul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei unde se vor menține fără modificări importante.