Back

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 01.08.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 
31.07.2021 ora 07.00 – 01.08.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiş și cursul mijlociu şi inferior al Prutului unde au fost în scădere.
Pe cursul superior al Prutului debitele au fost în creştere prin propagare.
Scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu efecte, izolate, de inundații locale și creșteri mai importante de debite s-au produs pe unele râuri mici din carpati Meridionali şi de Curbură datorită precipitațiilor torențiale, sub formă de aversă căzute în interval.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Prahova și pe râurile din Dobrogea şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Lăpuș, Bega Veche, Timiș, Bârzava, Moravița, Nera, Cerna, Bârlad, unii afluenți ai Crișului Negru (Valea Roșie Holod, Teuz), afluenții Prutului și cursul superior al Târnavei Mici.
În interval a fost ȋn vigoare până la ora 24:00  ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 82 din 31.07.2021 şi au fost emise cinci AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate, respectiv  două ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 31.07.2021 – 01.08.2021 a fost în scădere, având valoarea de 4500 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Călăraşi și în creştere pe sectorul Cernavodă – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
01.08.2021 ora 07.00 – 02.08.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crișuri și Mureș unde vor fi în scădere.
Sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu efect de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte, în special din nordul țării ca urmare a precipitațiilor prognozate sub formă de aversă, cu caracter torențial.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în staționar (4500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Galați şi staționare pe  Cernavodă – Tulcea.