Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 02.12.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 01.12.2018
ora 07.00 – 02.12.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în scădere.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele Suceava, Moldova, pe cele din Dobrogea şi mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crișul Negru, Bârlad, unii afluenți ai Someșului (Sălăuța, Șieu, Ilișua, Lonea, Fizeș, Lăpuș), unii afluenți ai Crișului Alb (Bănești, Sighișoara, Cigher), unii afluenţi ai Mureșului (Comlod, Secaș, Râul Mare), Moravița, bazinul mijlociu și inferior al Oltului și bazinele superioare ale Argeșului și Ialomiței.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, pod de gheață) prezente pe majoritatea râurilor din țară au fost în extindere și intensificare.
Predomină podul de gheață pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Someșul Superior, Oltul superior, Bârlad și Jijia. 
Curge năboi (zăpadă îngheţată în albie) pe cursurile superioare ale Mureșului, Târnavei Mari, Oltului și Prutului, cursurile inferioare al Vedei și Trotușului, cursurile mijlocii ale Siretului și Sucevei, pe Ialomița și afluentul sau Ialomicioara, pe Bistrița și afluentul său Neagra.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 01.12 – 02.12.2018 a fost în creştere, având valoarea de 3100 m3/s, sub media multianuală a lunilor noiembrie (4650 m3/s) şi decembrie (5200 m3/s). 
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Vadu Oii și relativ staționare pe sectorul Brăila – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 02.12.2018
ora 07.00 – 03.12. 2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în scădere, exceptând râurile din sudul și sud-vestul țării unde vor fi staționare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la mal, năboi, pod de gheaţă) existente pe majoritatea râurilor din țară vor fi în intensificare și ușoară extindere.
Se vor menține curgerile de năboi existente pe râurile din nordul și centrul țării și podurile de gheață existente pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Someșul Superior, Oltul superior, Bârlad și Jijia. 
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (3300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere pe sectorul Gruia – Galaţi şi relativ staţionare pe sectorul Isaccea – Tulcea.