Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 03.06.2020 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 02.06.2020 ora 07.00 – 03.06.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în creştere ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării pe râurile din bazinele: Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Suceava, cursul Prutului şi pe cele din Dobrogea, relativ staţionare pe cele din bazinele: Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Trotuş, Bistriţa, Bârlad şi în general în scădere pe celelalte râuri.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 10-40% din mediile multianuale lunare, mai mari (40-70% din normalele lunare) în bazinele hidrografice Someș, Timiș, Bârzava, Nera, Cerna, Jiu, Vedea, Teleorman, Neajlov, Prahova, pe cursurile superioare ale Sucevei, Moldovei, Bistriţei, Buzăului, pe cursul superior și mijlociu al Prutului și pe râurile din Dobrogea și peste normalele lunare pe râurile din bazine hidrografice Vișeu , Iza, Tur, Firiza, Cavnic, Lăpuș.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 02.06 – 03.06.2020 a fost în scădere, având valoarea de 4000 m3/s, sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia și pe sectorul Oltenița – Isaccea, staționare la Giurgiu și Tulcea și în creștere pe sectorul Calafat – Zimnicea. 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 03.06.2020 ora 07.00 – 04.06.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în creștere ca urmare a precipitațiilor prevăzute și propagării exceptând Bârladul, afluenţii Prutului şi râurile din Dobrogea unde vor fi relativ staţionare. 
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE. 
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (3900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat, Călăraşi – Tulcea și în creștere pe sectorul Bechet – Olteniţa.