Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 04.01.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 03.01.2019 ora 07.00 – 04.01.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
  Debitele au fost relativ staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Nera, Cerna, cursurile inferioare ale Crișurilor, cursurile mijlocii și inferioare ale Begăi, Timișului și Bârzavei și cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Neajlov, Suceava, Moldova, Trotuș, cursul superior şi mijlociu al Siretului, pe cursul superior al Prutului și izolat cursul superior al Oltului, râul Cibin și râurile din Dobrogea şi sub 30% din mediile multianuale pe Moraviţa și pe unii afluenți ai Argeșului.
Formațiunile de gheață existente au fost în extindere și intensificare, facându-și apariția și pe alte râuri din zonele montane din nordul, centrul și estul țării.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 03.01 – 04.01.2019 a fost în scădere, având valoarea de 4600 m3/s, sub media multianuală a lunii ianuarie  (4950 m3/s). 
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia –  Zimnicea și în creștere pe sectorul Giurgiu – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 04.01.2019 ora 07.00 – 05.01.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi relativ staționare, exceptând râurile din bazinele: Vișeu, Iza, bazinele superioare ale râurilor: Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Timiș, Cerna, Jiu, Argeș, Ialomița, Buzău, Putna, Rm. Sărat, Trotuș, Bistrița, Moldova, Suceava, Prut și bazinele superioare și mijlocii ale Mureșului și Oltului, unde vor fi în scădere.
Formațiunile de gheață existente vor fi în extindere și intensificare, facându-și apariția și pe alte râuri din zonele de deal și munte din nordul, centrul și estul țării.
Se vor intensifica și extinde podurile de gheață pe unele râuri din bazinele: Suceava, Moldova, Bistrița, Bârlad, Jijia și bazinele superioare ale Mureșului, Oltului și Trotușului.
 Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Olteniţa şi în creștere pe sectorul  Călăraşi – Tulcea.