Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 09.02.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 08.02.2021 ora 07.00 – 09.02.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în creștere datorită efectului combinat al precipitațiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Jiu, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad, afluenții Prutului și cele din Dobrogea unde au fost staționare.
Pe râurile din bazinele hidrografice Trotuș, Bistrița, Moldova și Suceava, debitele au fost în general în scădere.
 Creșteri mai importante de niveluri și debite cu atingerea și depășirea COTELOR DE ATENȚIE ca urmare a precipitațiilor mai însemnate cantitativ, căzute în interval și cedării apei din stratul de zăpadă, pe fondul unor niveluri și debite ridicate, s-au înregistrat pe unele râuri mici din vestul și nord – vestul țării.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheaţă) au fost în uşoară extindere şi intensificare, fiind prezente în bazinele Sucevei, Moldovei, Bistriței, Jijiei,pe cursurile superioare ale Tazlăului şi Prutului şi pe unii afluenţi ai Bârladului.
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Olteț, Vedea, Prut, Tazlău şi cursul Siretului, unde sunt cuprinse între 30-90% din normalele lunare și râurile din bazinele hidrografice Bârlad și Jijia, unde au valori sub 30%.
Se situează peste:
COTELE DE INUNDAȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Tur – Micula (310+42)-jud.SM;
COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Iza – Strâmtura (200+4)-jud. MM, Iza – Vadu Izei (300+34)-jud.MM, Mara – Vadu Izei (180+7)-jud. MM, Tur – Negrești Oaș (170+2)-jud. SM, Tur – Călinești Oaș (350+56)-jud. SM, Tur – Turulung (360+53)-jud. SM, Valea Rea – Huța Certeze (170+10)-jud. SM, Talna – Pășunea Mare (270+12)-jud. SM, Someșul Mare – Valea Mare (110+16)-jud. BN, Someșul Mare – Rodna (120+16)-jud. BN, Someș Mare – Beclean (180+22)-jud. BN, Cormaia – Sângeorz Băi (110+9)-jud. BN, Ilva – Poiana Ilvei (150+16)-jud. BN, Sălăuța – Romuli (80+10)-jud. BN, Firiza – Firiza (110+20)-jud. MM, Crasna – Domănești (400+86)-jud. SM, Crasna – Berveni (490+56)-jud. SM, Chechet – Ghilești (250+20)-jud.SM și Arieș – Scărișoara (120)-jud. AB și 
In interval s-au situat peste COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice Iza – Săcel (80+4)-jud. MM,  Chijic – Copăcel (225+48)-jud. BH și Topa – Hidișel (400+9)-jud. BH.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 15 din 07.02.2021.
In interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ de fenomene imediate.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 08.02.2021 – 09.02.2021 a fost staționar, având valoarea de 9300 m3/s,  peste  media  multianuală a lunii februarie (5300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia și în creștere pe sectorul Calafat – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 09.02.2021 ora 07.00 – 10.02.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în creștere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, exceptând râurile din sud-vestul, sudul și estul țării unde vor fi, în general, staționare. 
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creșteri mai importante de niveluri și debite, cu depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE, ca urmare a precipitațiilor mai importante cantitativ prognozate și cedării apei din stratul de zăpadă, pe fondul unor niveluri și debite ridicate, se pot înregistra pe râurile din  Crișana și Maramureș. Formațiunile de gheață (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheață) existente se vor menține fără modificări importante.
Se vor situa peste COTELE DE INUNDAȚIE cu 10 – 50 cm cursul inferior al râului Tur și peste COTELE DE ATENȚIE cu 20 – 70 cm râurile Someșul Mare, Lăpuș  și cursurile inferioare ale Izei și Crasnei.
Se menține în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 15 din 07.02.2021.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (9200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Bechet și în creștere pe sectorul Corabia – Tulcea.