Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 10.12.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 09.12.2019 ora 07.00 – 10.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare, exceptând cursul inferior al Someşului unde au fost în scădere.
 Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheață) prezente pe râurile din Maramureș, Transilvania, nordul Munteniei au fost în diminuare și ușoară restrângere, iar cele prezente pe râurile din Moldova se mențin fără modificări importante.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-100% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Mara, Tur, Crasna, Barcău, Crişul Alb, Crişul Negru, Bega Veche, Moraviţa, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia, unii afluenţi ai Someșului (Şieu, Ilişua, Lonea, Lăpuş, Cavnic) și Mureșului (Luţ, Comlod, Feernic, Vișa, Secaș, Ampoi, Sebeş, Râul Mare).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 09.12.2019 – 10.12.2019 a fost în scădere, având valoarea de 4600 m3/s, sub media multianuală  a lunii  decembrie (5200 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere. 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 10.12.2019 ora 07.00 – 11.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare.
Sunt posibile mici creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din nordul, vestul şi centrul ţării ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheață) prezente pe râurile din zonele montane din nordul, centrul şi estul țării vor fi în restrângere, diminuare şi eliminare, menţinându-se podurile de gheaţă pe râurile din nordul Moldovei.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (4500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.