Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 12.07.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 11.07.2021 ora 07.00 – 12.07.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general, în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Olt,  Vedea, şi Argeș unde au fost staționare.
Pe râurile din bazinele: Vişeu şi  Iza debitele au fost în creştere datorită precipitațiilor căzute în interval şi propagării şi numai prin propagare pe cursul mijlociu şi inferior al Timişului.
Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie și creșteri semnificative de niveluri și debite cu efecte de inundații locale și depășirea COTELOR DE APĂRARE s-au produs pe unele râuri din nord –vestul şi sud – estul țării datorită precipitațiilor torențiale, însemnate cantitativ, sub formă de aversă,  căzute în interval.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Someșul Mic, Prahova, bazinele superioare al Oltului și Bistriței (afluent al Siretului), pe tot cursul Prutului, pe cursurile inferioare ale Neajlovului, Argeșului și Sabarului și pe unele râuri din Dobrogea şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Alb, unii afluenți ai Crișului Negru (Holod, Teuz), unii afluenți ai Timișului (Bistra, Pogăniș) și unii afluenți ai Jiului inferior (Coșuștea,  Amaradia)
În interval s-au situat peste COTA DE ATENȚIE râul Vişeu la stația hidrometrică Poiana Borşa (160+8)-jud.MM.
În interval au fost emise 3 AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate și 13  ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 11.07.2021 – 12.07.2021 a fost în creștere, având valoarea de 3900 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost relativ staţionare la Gruia şi pe sectorul Bechet – Zimnicea şi în scădere la Calafat şi pe sectorul Giurgiu – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 12.07.2021 ora 07.00 – 13.07.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Barzava, Caras, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeș  și pe cele din Dobrogea unde vor fi staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu efect de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, pe unele râuri mici, îndeosebi din zona de deal și de munte din estul țării, ca urmare a precipitaţiilor, sub formă de aversă, cu caracter torenţial, mai însemnate cantitativ prognozate.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar (3900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi relativ staționare pe sectorul Gruia – Oltenița şi în scădere pe sectorul Călăraşi – Tulcea.