Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 14.07.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 14.07.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând unele râuri din Dobrogea, unde au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării și cursurile inferioare ale Vișeului, Neajlovului, Argeșului, Ialomiței, Trotușului, unde au fost în creştere prin propagare.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de niveluri și debite ca urmare a precipitațiilor căzute în interval sub formă de aversă, izolat însemnate cantitativ, s-au înregistrat pe unele râuri din  Dobrogea și bazinele superioare ale Ialomiței, Prahovei, pe unele râuri din bazinul inferior al Oltului din județele Vâlcea și Gorj.
Debitele se situează la valori mai mari de 100% din mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someş (cu excepția Someșului Mic și Lăpușului), Crasna, Barcău, Crișul Negru, Nera, Cerna, bazinul superior al Timișului, cursul superior al Jijiei şi afluenţii Buzăului, unde se situează la valori cuprinse între 30-100% din mediile multianuale lunare și râurile din bazinul hidrografic Bârlad, unde se situează la valori cuprinse între 10-30% din mediile multianuale lunare.
În interval au fost emise patru ATENŢIONǍRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate și o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 13 – 14.07.2018 a fost În scădere, având valoarea de 4900 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Oltenița și în creștere pe sectorul Călărași – Tulcea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 14.07.2018 – 15.07.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul Mare, unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri și debite ca urmare a precipitațiilor prevăzute sub formă de aversă, izolat însemnate cantitativ, pe unele râuri din  zonele de deal şi de munte din nordul, centrul și estul ţǎrii.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (4800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Cernavodă, relativ staționare la Hârșova  şi în creștere pe sectorul Vadu Oii – Tulcea.