Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 19.09.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 18.09.2018 ora 07.00 – 19.09.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost relativ staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Siret (exceptând Trotușul), cursurile superioare și mijlocii ale Someșului și Mureșului și cursul mijlociu al Prutului, unde au fost în scădere.
Pe cursurile inferioare ale Someșului și Mureșului și pe cursul superior al Prutului debitele au fost în creștere prin propagare.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-100% din mediile multianuale lunare, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mic, Moraviţa, Vedea, Prahova, Moldova, pe cursurile superioare ale Sucevei, Bistriţei și Trotuşului, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Siretului şi Prutului, pe unii afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior şi pe unele râuri din Dobrogea și mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) în bazinele hidrografice Bârlad și Jijia. 
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 18 – 19.09.2018 a fost în scădere,  având   valoarea  de  2500 m3/s, sub  media  multianuală  a  lunii  septembrie (3800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 19.09.2018 ora 07.00 – 20.09.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi relativ staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Siret (exceptând Trotușul), cursul superior și mijlociu al Mureșului și cursul mijlociu al Prutului, unde vor fi în scădere. Pe cursul inferior al Mureşului debitele vor fi în creştere prin propagare.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (2500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.