Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 19.12.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 18.12.2019 ora 07.00 – 19.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând cursul inferior al Jiului, unde au fost în scădere uşoară.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) existente în bazinul superior al Mureşului, au fost în restrângere și eliminare, iar cele din bazinele Moldovei şi Bistriței s-au menţinut fără modificări importante.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-100% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Crasna, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Bega Veche, Timiş, Moraviţa, Caraş, Rm. Sărat, Tazlău, Bârlad, Jijia, cursul inferior al Bistriței, unii afluenţi ai Someșului (Sălăuţa, Ilişua, Lonea, Fizeş, Lăpuş), ai Mureșului (Luţ, Comlod, Feernic, Vișa, Secaș, Ampoi, Râul Mare) și mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe cursul inferior al Jiului, pe Motru şi pe unii afluenți ai Oltului inferior. 
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 18.12.2019 – 19.12.2019 a fost staționar, având valoarea de 3900 m3/s, sub media multianuală  a lunii  decembrie (5200 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Bechet și Călărași– Tulcea și în creștere pe sectorul Corabia – Oltenița.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 19.12.2019 ora 07.00 – 20.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) existente vor fi în restrângere, diminuare şi eliminare.
Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zona de munte ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
 b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în uşoară creştere (4000 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia – Tr. Măgurele şi Brăila – Tulcea și în creștere pe sectorul Zimnicea – Vadu Oii.