Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 20.08.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 20.08.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, Someşul Mic, Lăpuş şi cursul inferior al Jiului unde au fost în scădere şi râurile din bazinele superioare ale Oltului, Argeşului, Ialomiţei şi Buzăului, precum şi cursul inferior al Someşului unde au fost în creştere ca efect combinat al precipitaţiilor căzute în interval  şi propagării.
Datorită precipitaţiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial şi mai însemnate cantitativ, s-au produs scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite pe unele râuri din estul, sudul  şi centrul ţării.
Debitele se situează la valori peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu (fără Motru), Suceava, Moldova, Bistriţa, Vedea şi Prahova, pe cursurile superioare ale Crișului Alb, Trotuşului şi Putnei, pe cursul mijlociu şi inferior al  Siretului, pe cursul Prutului, pe afluenţii Oltului mijlociu şi inferior şi pe unele râuri din Dobrogea. Pe celelalte râuri debitele au valori cuprinse între 40-90% din normalele lunare, mai mici în bazinul Bârlad (10-30%). 
În interval au emise zece ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene hidrologice imediate.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 19.08 – 20.08.2018 a fost staţionar, având valoarea de 2500 m3/s, sub media multianuală a lunii august (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere. 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 20.08.2018 – 21.08.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
 Debitele vor fi în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur şi Someş unde vor fi în uşoară scădere.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile efecte de inundații locale pe unele râuri din zonele de deal şi munte. 
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (2500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi staţionare pe sectorul Gruia – Calafat şi în scădere pe sectorul Corabia – Tulcea.