Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 20.08.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 19.08.2019 ora 07.00 – 20.08.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în în general staționare exceptând Prutul, Ialomiţa şi cursul superior şi mijlociu al Oltului unde au fost în scădere.
 Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: pe cursul inferior al Vedei, pe cursul superior al Ialomiței și pe Teleajen şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Lăpuș, Bistra, Moraviţa, Caraș, Cerna, Bârlad, pe cursul superior al Siretului, pe unii afluenți ai Someșului Mic (Lonea, Fizeș), ai Crișului Negru (Valea Roșie, Holod, Teuz), ai Mureșului (Comlod, Iara, Vișa, Feernic, Domald, Secaș, Orăștie, Strei, Râul Mare, Râul Galben) şi pe afluenţii Prutului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 19.08 – 20.08.2019 a fost în scădere, având valoarea de 2800  m3/s, sub media multianuală a  lunii august  (4300 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 20.08.2019 ora 07.00 – 21.08.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (2800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere pe sectorul Gruia – Calafat şi în scădere pe sectorul Bechet – Tulcea.