Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 21.01.2020 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 20.01.2020 ora 07.00 – 21.01.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost relativ staţionare, exceptând cursul superior al Prutului, unde au fost în creștere ușoară prin propagare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheață) prezente în majoritatea bazinelor hidrografice (exceptând cursurile râurilor Bega, Bârlad și Prut, cursurile mijlocii și inferioare ale Barcăului, Bârzavei, Carașului, Nerei, Cernei, Jiului, Argeşului, Vedei, Dâmboviței și Ialomiţei) s-au menţinut fără modificări importante.
Predomină podul de gheață în bazinele Izei, Turului, în bazinele superioare ale Someșului, Barcăului, Crişurilor, Mureşului, Bistriței și în bazinul superior și mijlociu al Oltului.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crișul Alb, Crişul Negru, Bega Veche, Moraviţa, Caraş, bazinul superior al Jijiei, pe cursurile inferioare ale Someşului şi Bistriţei, pe unii afluenţi ai Someşului (Sălăuţa, Şieu, Bistriţa, Ilişua, Lonea, Fizeș, Lăpuş, Cavnic), Mureşului (Luţ, Comlod, Feernic, Vişa, Ampoi, Râul Mare, Râul Galben), Jiului inferior (Coșuștea, Amaradia), ai Oltului mijlociu (Homorod, Hârtibaciu) și ai Argeșului superior (Râul Doamnei, Cârniciov şi Dâmbovnic). 
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 20.01.2020 – 21.01.2020 a fost în scădere, având valoarea de 3050 m3/s,  sub  media  multianuală  a  lunii  ianuarie (4950 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere.      
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul21.01.2020 ora 07.00 – 22.01.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi relativ staţionare. 
Sunt posibile creșteri mici de debite ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă pe unele râuri mici din zonele de deal și munte.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, pod de gheață) existente în majoritatea bazinelor hidrografice se vor menţine fără modificări importante.  
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în uşoară scădere (2950 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.