Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 23.09.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 22.09.2019 ora 07.00 – 23.09.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mici pe unele râuri din bazinele hidrografice: Mara, Tur, Bistra, Suceava,  Tazlău, Putna, Bârlad, Sitna şi Jijia, pe cursul Siretului,  cursul superior al Crasnei, cursurile inferioare ale Timișului și Carașului, pe unii afluenți ai Someșului (Ilișua, Lonea, Fizeș, Lăpuș), Crișului Negru (Valea Roșie, Holod, Teuz), Mureșului (Iara, Vișa), Oltului superior și mijlociu (Râul Negru, Covasna, Ghimbăşel, Homorod, Breaza, Hârtibaciu) și Argeşului superior (Arefu, Vâlsan, R. Doamnei).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 22–23.09.2019 a fost în scădere,   având  valoarea  de  2500  m3/s,  sub  media  multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Cernavodă și în creștere pe sectorul Hârșova – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul23.09.2019 ora 07.00 – 24.09.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare.
Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din vestul și sud-vestul țării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, izolat mai însemnate cantitativ.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (2400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Galați şi relativ staționare pe sectorul Isaccea – Tulcea.