Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 24.04.2020 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 23.04.2020 ora 07.00 – 24.04.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând cursurile superioare ale Bistriţei şi Prutului unde unde au fost în ușoară scădere.
Debitele se situează la valori sub 30% din normalele lunare, mai mari (în general la valori cuprinse între 30 – 50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Someșul Mare, Someșul Mic,  afluenții Mureșului superior, Bârzava, bazinul superior și mijlociu al Jiului, unii afluenți ai Oltului inferior, pe râurile Teleorman și Neajlov și bazinul superior al Bistriței. 
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 23.04.2020 – 24.04.2020 a fost staţionar, având valoarea de 3200 m3/s, sub media multianuală a lunii aprilie (7900 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Calafat și Călărași – Tulcea și în creștere pe sectorul Bechet – Oltenița.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 24.04.2020 ora 07.00 – 25.04.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare. 
Sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de munte, ca urmare a  cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere uşoară (3250 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia – Corabia, în creştere pe sectorul Tr. Măgurele  – Cernavodă şi staţionare pe sectorul Hârşova – Tulcea.