Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 25.07.2020 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 24.07.2020
ora 07.00 – 25.07.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în creştere ca urmare a precipitaţiilor căzute în interval şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: bazinele superioare ale Jiului, Argeşului şi Ialomiţei, bazinul superior și mijlociu al Oltului și numai prin propagare pe cursurile inferioare ale Someșului şi Crișului Negru şi pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Sucevei, Moldovei şi Trotuşului.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Caraş, Nera Cerna, Vedea, Siret, Prut, bazinele mijlocii şi inferioare ale Jiului, Argeşului şi Ialomitei, bazinul inferior al Oltului, și cele din Dobrogea debitele au fost în general staționare, iar pe celelalte râuri au fost în scădere. 
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile lunare multianuale, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Someș, Crișuri, Arieș, Bega, Timiș, Bârzava, Cerna, Jiu, Ialomița, Bistrița, Trotuș, bazinul superior al Oltului, pe cursurile Mureșului și Prutului şi pe cursurile superioare ale Carașului și Moldovei și mai mici (10-30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele Bârladului si Jijiei.
Se situează peste COTELE DE APĂRARE râul Prut, pe sectorul Oancea – Șivița, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, după cum urmează: COTA DE ATENȚIE la s.h. Șivița (360+72) și la s.h. Oancea (440+40) – jud.GL.
Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie și creșteri semnificative de niveluri și debite cu depășirea COTELOR DE APĂRARE și efecte de inundații locale s-au produs pe unele râuri mici din zonele de deal și munte din sud-vestul, vestul şi nordul ţării, datorită precipitațiilor torențiale, cu caracter de aversă căzute în interval.
În interval s-au situat peste COTA DE ATENŢIE râurile la staţiile hidormetrice: Sebeş – Turnu Ruieni (250+26)-jud.CS şi Sucu – Poiana Mărului (70+2)-jud.CS.
În interval au fost emise opt ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 44 din 24.07.2020.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 24.07 – 25.07.2020 a fost în creştere, având valoarea de 4600 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Oltenița și în scădere pe sectorul Călărași – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 25.07.2020
ora 07.00 – 26.07.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în creştere datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna şi bazinele superioare ale Bistriţei, Moldovei şi Sucevei.
Pe celelalte râuri debitele vor fi în general staţionare, exceptând râurile din bazinele Siret (exceptând râurile din bazinele superioare ale Bistriţei, Moldovei şi Sucevei) şi Prut unde vor fi în scădere.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, pe unele râuri mici din zonele de deal și munte din sud-vestul, vestul şi nordul ţării datorită precipitațiilor sub formă de aversă, de scurtă durată cu caracter torențial, prognozate.
Se va menţine peste COTELE DE ATENŢIE râul Prut, pe sectorul Oancea – Șivița, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, după cum urmează : la s.h. Oancea (440+25) – jud.GL şi la Şiviţa (360+67) – jud. GL.
Se menţine în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 44 din 24.07.2020.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere (4800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere pe sectorul Gruia – Vadu Oii şi în scădere pe sectorul  Brăila – Tulcea.