Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 31.08.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 31.08.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în scădere uşoară, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Putna, Bârlad, cursul inferior al Someșului şi râurile din Dobrogea, unde au fost relativ staţionare. Pe cursul inferior al Timișului, debitele au fost în creștere prin propagare.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb, Arieș, Jiu, Vedea, Prahova, Suceava, Moldova, Bistrița, în bazinul superior al Trotuşului, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureșului, Begăi, Siretului și Prutului şi pe unele râuri din Dobrogea și mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinul Bârladului, Turului, bazinul superior al Crasnei și pe afluenții Jijiei.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 30.08 – 31.08.2018 a fost în creştere, având valoarea de 2400 m3/s, sub media multianuală a lunii august (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere uşoară pe sectorul Gruia – Zimnicea și în scădere pe sectorul Giurgiu – Tulcea.  
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 31.08.2018 – 01.09.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în scădere ușoară, exceptând râurile din bazinele: Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad, bazinul superior al Mureșului și râurile din Dobrogea, unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile creşteri izolate de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de munte din centrul și sud-vestul țării ca urmare a precipitaţiilor, sub formă de aversă, prognozate.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere (2500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere pe sectorul Gruia – Oltenița, staționare la Călărași și în scădere pe sectorul Fetești – Tulcea.