Caracterizarea starii raurilor în intervalul 13.07.2020 ora 07.00 – 14.07.2020 ora 07.00

Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice Arieș, Vedea, cele din Dobrogea, bazinul superior și mijlociu al Timișului, unde au fost relativ staționare și cursurile mijlocii ale Mureșului (sector Acmariu – Săvârșin), Oltului (sector Podu Olt – Hoghiz), Ialomiței, Prutului, cursurile inferioare ale Râului Negru, Prahovei și Putnei, unde au fost în creștere prin propagare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe Vișeu, cursurile superioare ale Someșului, Bârzavei, Carașului, Trotușului, Bistriței, Sucevei și pe cursul Prutului şi mai mici (10-30% din normalele lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Bârlad, pe Barcău, unii afluenți al Someșului (Lonea, Fizeș) și pe unii afluenții ai Mureșului mijlociu (Domald, Secaș, Sebeș, Pianu, Strei).
Se situează peste COTELE DE APᾸRARE râul Prut, pe sectorul Fălciu – Oancea, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, dupa cum urmează :
- COTELE DE PERICOL: Prut – Oancea (600+23) – jud.GL.
- COTA  DE INUNDAȚIE: Prut – Fălciu (550+38) – jud.GL și Prut – Şiviţa (435+24) jud. GL.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 38 din 13.07.2020.


Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 01.10.2019 ora 07.00 – 02.10.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb şi cursul superior şi mijlociu al Mureşului unde au fost în scădere.
Pe cursul inferior al Mureşului debitele au fost în creşetere prin propagare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinul Motru, pe unele râuri din Dobrogea şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) în bazinele râurilor Mara, Tur, Jijia, pe unii afluenți ai Someșului (Șieu, Bistrița, Ilișua, Lonea, Fizeș, Lăpuș), Crișurilor (Vl. Roșie, Cigher) și ai Mureșului (Niraj, Comlod,Laslea, Vișa, Domald, Secaș, Strei, Râul Mare),  pe cursul superior al Siretului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.


Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri