Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 10.08.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 09.08.2021 ora 07.00 – 10.08.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost, în general, în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița și râurile din Dobrogea, unde au fost staționare. 
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Dâmbovița, Prahova și pe unele râuri din Dobrogea, cursurile superioare ale Vișeului, Someșului Mare,  şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Lăpuş, Crișul Negru, Bega Veche, Timiș, Bârzava, Moravița, Nera, Cerna, Tazlău, Jijia, afluenții Jiului, Bârladului, unii afluenți ai Crișului Negru (Valea Roșie, Holod, Teuz), Oltului mijlociu și inferior și Argeșului superior (Vâlsan, Arefu, R. Doamnei).
În interval au fost emise șapte ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 09.08.2021 – 10.08.2021 a fost în creştere, având valoarea de 4200 m3/s, sub media multianuală a lunii august (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Bechet și în scădere pe sectorul Corabia – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 10.08.2021 ora 07.00 – 11.08.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Bega, Timiș, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Vedea, Argeș, Ialomița, bazinul inferior al Oltului şi râurile din Dobrogea, unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile ușoare creșteri de niveluri şi debite, pe unele râuri mici din zonele montane, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere pe sectorul Gruia – Zimnicea, staționare la Giurgiu și în scădere pe sectorul Oltenița – Tulcea.